0 members
0 Anonymous Members
- Groups legend
- Top Members
Most users ever online was 892 on 23/5/2021, 08:09
Ross come 'l sangh, fòrt come 'l barbera
veuj ricordete adess, mè grand Turin.
An coj ani 'd sagrin
unica e sola, la Toa blëssa a j’era
I vnisìo dal gnente, da guèra e fam
- carri bestiame, tessere, galera -
fratej mòrt an Russia e Partigian
famije spantià, spërduva ògni bandiera.
I j’ero pòver, livid, ësbaruvà
gnanca 'n sòld ësla pel, e për rusché
it duvavi surié, brighé, preghé
fin-a l’ùltima gusa dël tò fià
Fumé a vorìa dì na cica an quat
për divertisse, i dovìo rìje 'd pòch,
pë mangé, i mangiavo fin-a ij gat
i j’ero gnun: ij furb come ij fabiòch
Ma na fior i 'l l’avìo e it j’ere Ti Turin,
tajà 'nt l’assel, a l’era Toa bravura
gioventù nòsta, che tuti ij sagrin
it portavi vìa con Toa fàcia dura.
Toa fàcia d’uvrié, mè Valentin
mè Castijan, Riga, Lòik e col pistin
ëd Gabèt, ch’a -j fasìa vnì tuti fòl
con vint drìbling, e peui a l’era gòl.
Filadèlfia ! Ma chi a sarà 'l vilan
a ciame-lo un camp? L’era na cun-a
dë speranse, 'd vita, 'd rinassensa,
l’era sugné, crijé, l’era la lun-a
l’era la stra dla nòsta chërdensa
It l’has vinciù 'l mond
a vint ani it ses mòrt
Mè Turin grand
mè Turin fòrt
Mio Grande Torino
Ma avevamo un fiore
Rosso come il sangue
forte come il Barbera
voglio ricordarti adesso, mio grande Torino.
In quegli anni di affanni
unica e sola la tua bellezza era.
Venivamo dal niente, da guerra e da fame
Carri bestiame, tessere, galera,
fratelli morti in Russia e partigiani,
famiglie separate, perduta ogni bandiera.
Eravamo poveri, lividi, spaventati,
neanche un soldo sulla pelle e per lavorare
e dovevi sorridere, brigare, pregare
fino all’ultima goccia del tuo fiato.
Fumare voleva dire una cicca in quattro,
per divertirsi dovevamo ridere di poco,
per mangiare mangiavamo perfino i gatti,
non eravamo nessuno: i furbi come gli sciocchi.
Ma avevamo un fiore ed eri tu, Torino,
tagliata nell’acciaio era la tua bravura,
gioventù nostra che tutti i dispiaceri
portavi via con la tua faccia dura.
La tua faccia d’operaio, mio Valentino!
mio Castigliano, Riga, Loik, e quella peste
di Gabetto, che faceva venire tutti matti
con venti dribbling ed era già gol.
Filadelfia! Ma chi sarà il villano
a chiamarla un campo? Era una culla
di speranze, di vita, di rinascita,
era sognare, gridare, era la luna,
era la strada della nostra crescita.
Hai vinto il Mondo,
a vent’anni sei morto.
Mio Torino grande
Mio Torino forte.
Last comments