Noi con Voi

  1. ME GRAND TURIN DI Giovanni Arpino

    AvatarBy papillon1985 il 5 Sep. 2013
     
    +1   -1    0 Comments   560 Views
    .

    Ross come 'l sangh, fòrt come 'l barbera
    veuj ricordete adess, mè grand Turin.
    An coj ani 'd sagrin
    unica e sola, la Toa blëssa a j’era
    I vnisìo dal gnente, da guèra e fam
    - carri bestiame, tessere, galera -
    fratej mòrt an Russia e Partigian
    famije spantià, spërduva ògni bandiera.
    I j’ero pòver, livid, ësbaruvà
    gnanca 'n sòld ësla pel, e për rusché
    it duvavi surié, brighé, preghé
    fin-a l’ùltima gusa dël tò fià
    Fumé a vorìa dì na cica an quat
    për divertisse, i dovìo rìje 'd pòch,
    pë mangé, i mangiavo fin-a ij gat
    i j’ero gnun: ij furb come ij fabiòch
    Ma na fior i 'l l’avìo e it j’ere Ti Turin,
    tajà 'nt l’assel, a l’era Toa bravura
    gioventù nòsta, che tuti ij sagrin
    it portavi vìa con Toa fàcia dura.
    Toa fàcia d’uvrié, mè Valentin
    mè Castijan, Riga, Lòik e col pistin
    ëd Gabèt, ch’a -j fasìa vnì tuti fòl
    con vint drìbling, e peui a l’era gòl.
    Filadèlfia ! Ma chi a sarà 'l vilan
    a ciame-lo un camp? L’era na cun-a
    dë speranse, 'd vita, 'd rinassensa,
    l’era sugné, crijé, l’era la lun-a
    l’era la stra dla nòsta chërdensa
    It l’has vinciù 'l mond
    a vint ani it ses mòrt
    Mè Turin grand
    mè Turin fòrt





    Mio Grande Torino
    Ma avevamo un fiore
    Rosso come il sangue
    forte come il Barbera
    voglio ricordarti adesso, mio grande Torino.
    In quegli anni di affanni
    unica e sola la tua bellezza era.
    Venivamo dal niente, da guerra e da fame
    Carri bestiame, tessere, galera,
    fratelli morti in Russia e partigiani,
    famiglie separate, perduta ogni bandiera.
    Eravamo poveri, lividi, spaventati,
    neanche un soldo sulla pelle e per lavorare
    e dovevi sorridere, brigare, pregare
    fino all’ultima goccia del tuo fiato.
    Fumare voleva dire una cicca in quattro,
    per divertirsi dovevamo ridere di poco,
    per mangiare mangiavamo perfino i gatti,
    non eravamo nessuno: i furbi come gli sciocchi.
    Ma avevamo un fiore ed eri tu, Torino,
    tagliata nell’acciaio era la tua bravura,
    gioventù nostra che tutti i dispiaceri
    portavi via con la tua faccia dura.
    La tua faccia d’operaio, mio Valentino!
    mio Castigliano, Riga, Loik, e quella peste
    di Gabetto, che faceva venire tutti matti
    con venti dribbling ed era già gol.
    Filadelfia! Ma chi sarà il villano
    a chiamarla un campo? Era una culla
    di speranze, di vita, di rinascita,
    era sognare, gridare, era la luna,
    era la strada della nostra crescita.
    Hai vinto il Mondo,
    a vent’anni sei morto.
    Mio Torino grande
    Mio Torino forte.




    Edited by marcel53 - 5/9/2013, 23:14
      Share  
     
    .